ENGLISH  

Noutati


Procesatori de lactate amendați de DSV în Vâlcea - 06 August 2013

Medicii veterinari din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au verificat, în ultima săptămână, 83 de agenţi economici şi producători particulari din zonele Rânca, Dragoteşti Târgu Jiu, Tismana, Bâltișoara şi Godineşti. În zona Novaci – Rânca au fost verificate în principal condițiile de igienă la comercializarea brânzei telemea. În cursul controalelor oficiale organizate în această săptămână, au fost constatate abateri de la cerinţele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în cinci unități de comercializare cu amănuntul a produselor alimentare, trei pensiuni agroturistice și la o persoană fizică, care au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 6.800 de lei. Printre neregulile găsite de inspectorii DSVSA s-au aflat și cele legate de depozitarea produselor alimentare la două pensiuni din zona montană Rânca. „De exemplu, a fost aplicată o sancțiune de 600 de lei pentru produse alimentare depozitate în afara incintei unității, sub acțiunea directă a razelor solare, la Târgu Jiu, 2.600 de lei – două sancțiuni pentru comercializarea directă de produse alimentare către consumatorul final dintr-un spațiu neaprobat sanitar-veterinar în zona Rânca și localitatea Telești, și 1.200 de lei pentru nereguli de manipulare și depozitare a produselor alimentare în două pensiuni agroturistice din zona Rânca – Novaci“, a spus Ion Iliuță, șeful DSVSA Gorj. (gds.ro)

Autor: Ilie Stoian


Proiectul pre-aderare "Controlul calitatii in lantul laptelui"

 Copyright © 2006-2013 INFOLAPTE.ro